Simona Halep – Victoria Azarenka este meciul vedetă al optimilor de la Wimbledon. Sportiva noastră va da unul dintre cele mai dure teste în drumul spre finala turneului londonez contra fostului număr unu mondial.
Sportiva din Belarus a fost acuzată ca s-a calificat în această fază a competiției ‘driblând’ regulile unui turneu de Grand Slam. Mai exact, Kim Clijsters a afirmat în comentariul pentru BBC că Azarenka a trișat pe parcursul meciului cu Heather Watson și a discutat cu antrenorul său, deși regulamentul interzice clar acest lucru.
Azarenka a simțit nevoia să se apere în conferința de presă ulterioară meciului cu Watson. „Sincer, nu înțeleg de ce se spune așa ceva. Simt că se fac anumite comentarii incorecte. Sunt una dintre jucătoarele care foarte rar se uită în loja sa, eu nici când am nevoie nu apelez prea mult la antrenor. Hai să fim serioși!”, a precizat Azarenka.
Dacă se va dovedi că a discutat cu antrenorul său în timpul meciului, sportiva din Belarus riscă o amendă usturătoare și depunctare. În acest moment, Azarenka se află pe locul 683 în clasamentul WTA. Clasarea se datorează faptului că Azarenka revine după o pauză îndelungată, după ce a născut.
Meciul dintre Simona Halep și Victoria Azarenka se va disputa luni, ora exactă a începerii partidei urmând a fi anunțată de organizatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER